Despre TCE Ploiești

Transport Călători Express S.A. Ploiești continuă tradiția transportului public local din municipiu, începută în anul 1929, odată cu apariția primelor autobuze care au deservit orașul. De-a lungul timpului, transportul public ploieștean s-a dezvoltat prin extinderea rețelei de autobuze, introducerea tramvaielor și troleibuzelor și modernizarea serviciilor oferite călătorilor.

Transport public local

TCE Ploiești asigură servicii de transport pentru locuitorii municipiului, prin trasee urbane operate cu autobuze, tramvaie și troleibuze.

Tradiție și experiență

Activitatea de transport public din Ploiești are o istorie de aproape un secol, cu etape importante de dezvoltare și reorganizare.

Servicii pentru comunitate

Prin activitatea sa, TCE Ploiești contribuie la mobilitatea zilnică a elevilor, studenților, salariaților, pensionarilor și tuturor călătorilor.

Repere istorice

1929 - Primele autobuze

În Ploiești își fac apariția primele două autobuze, aflate în proprietatea firmei Gogiman-Dumitrescu.

1934 - Serviciul Autobuzelor al Primăriei

Se înființează „Serviciul Autobuzelor al Primăriei Municipiului Ploiești”, care pune în funcțiune autobuze proprii și închiriate, deservind mai multe linii urbane.

1938 - Organizarea serviciilor publice

Transportul public este inclus în structura Regiei Publice Comerciale a Întreprinderilor Municipiului Ploiești.

1941 - 1949 - Dezvoltare și reorganizare

Parcul de autobuze se dezvoltă, dar este afectat de perioada războiului. În 1949 se înființează „Serviciile de Transport” în cadrul Întreprinderilor Comunale Ploiești.

1961 - Întreprinderea de Transport Ploiești

Transportul de călători este reorganizat prin înființarea Întreprinderii de Transport Ploiești, care preia autobuze și trasee din municipiu și zonele suburbane.

1985 - 1989 - Introducerea tramvaielor

Încep lucrările pentru introducerea tramvaielor în Ploiești. În 1987 este finalizat primul tronson, Gara de Sud - Spitalul Județean.

1990 - 1997 - Transportul cu troleibuze

Este demarată introducerea transportului cu troleibuze, iar în 1997 este pus în funcțiune primul tronson din zona Vest - Centru.

1995 - R.A.T.P. Ploiești

Regia trece în subordinea Consiliului Local al Municipiului Ploiești, sub denumirea Regia Autonomă de Transport Public Ploiești.

2000 - 2003 - Modernizarea parcului

Sunt achiziționate autobuze, troleibuze și tramvaie, iar serviciul de transport public intră într-o etapă de modernizare și certificare a calității.



224145

Călători transportați zilnic

154

Autobuze

30

Tramvaie

20

Troleibuze

31

Autobuze Electrice

AVEȚI NEVOIE DE INFORMAȚII
SUPLIMENTARE?


Date de contact